Un roman în centrul căruia sălăşluieşte o amintire: “Dintre toate amintirile, cea mai împovărătoare era imaginea singurului omor pe care îl săvârşisem”. Omorul acesta, înfăptuit pe când avea doar 16 ani, a fost de fapt un act de autoapărare în timpul Războiului civil din Rusia anilor ‘20. însă naratorul a trăit de atunci mereu urmărit de chipul victimei sale.
După acest episod, a urmat exilul: fuga din Rusia şi, după o perioada de rătăciri, stabilirea în Paris. Dar nici străzile Parisului şi în general nimic din ce i s-a întâmplat apoi nu l-au putut vindeca de prezenţa “spectrului”. Mai mult, îl reîntâlneşte într-o povestire, Aventuri în stepă, iar asta declanşează căutarea obsesivă a acelui om, din convingerea că trăieşte încă, undeva. O serie de evenimente îl împing spre întâlnirea pe care si-o dorea.
Exista un anumit fatalism în evoluţia faptelor şi în comportarea personajelor, care par să sufere de un handicap afectiv – o privire rece, deziluzionată asupra lumii. Iar acest lucru le împiedică fericirea, chiar şi atunci când o întâlnesc întâmplător. Amprenta literaturii ruse este vizibilă în acest scurt roman: o oboseală perpetuă, o greutate existenţială şi un tumult de gânduri pe tema vinovăţiei, a vieţii şi a morţii.
Romanul, deopotrivă o poveste de război, una de dragoste şi una a exilului, are o puternică încărcătură filozofică. Domină mai ales ideea morţii ca destin. Acţiunea reprezintă mai degrabă un fundal pentru desfăşurarea gândurilor, a stărilor, a amintirilor şi totuşi acestea sunt foarte strâns legate de evenimente.
