Cele două nuvele adunate în acest volum vorbesc despre cum omul se poate distruge sau se poate elibera prin sine însuși, prin conflictul pe care îl are mintea sa cu realitatea obiectivă a vieții. Cea dintâi, Sonata Kreutzer, urmărește modul în care un sâmbure de gelozie începe să sape în mintea și inima unui bărbat, determinându-l în primă fază de dezvolte o gândire total misogină, apoi să nutrească o ură nețărmurită față de femeia sa și totodată față de toate femeile lumii, pentru ca în final nimic să nu îl mai oprească de la a săvârși o crimă. În cea de-a doua nuvelă, Moartea lui Ivan Ilici, suntem martorii unei schimbări bruște de gândire, o schimbare ce se dovedește eliberatoare. După ce dezvoltă o serie de teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la boala sa misterioasă, instaurată în trup și mai ales în minte în urma unui accident domestic, banal și neidentificat de medici, perioadă în care boala avansează fără doar și poate mai degrabă la nivel psihologic, Ivan Ilici decide să îmbrățișeze resemnare. Și ca prin minune, durerea dispare. Pentru că, așa cum o spune chiar el, „suferința există atâta timp cât există teamă”. Ca urmare, personajul moare liniștit și împăcat cu sine.
Cele două nuvele pot căpăta, cum spuneam și mai sus, valoare de simbol. Ele ne arată că cel mai mare rău ni se întâmplă din cauza lipsei de luciditate, din cauza raportării greșite la realitate. Dacă am vedea că lucrurile nu sunt mereu așa cum le vedem noi, am fi salvați.
