Lennie Small este un bărbat uriaș, vesel, plin de forță și de optimism. Însă bântuit în permanență de o naivitate cruntă, bolnăvicioasă, care-l împiedică să înțeleagă lumea din jurul său și să distingă măcar o linie firavă între ce e bine și ce e rău. Lennie Small trăiește în această lume stranie pentru el alături de George Milton, un tânăr descurcăreț, cu bune intenții, care-și dorește o fermă a sa la care să lucreze în viitor alături de prietenul său bun, imens în putere, dar părăsit de inteligență.
Cei doi cutreieră lumea, angajându-se zilieri pentru a-și câștiga banii zilnici, dar mai ales pentru a strânge suma necesară dobândirii viitorului visat. Forța de muncă a lui Lennie îi ajută să strângă bani repede, însă retardul lui, amestecul de naivitate și curiozitate, nasc probleme acolo unde nu te-ai aștepta. Și problemele înseamnă suferință, frică, moarte și viitor distrus.
Șoareci și oameni este unul dintre cele mai frumoase și tragice, în același timp, romane scrise în secolul XX. Un roman care l-a transformat pe Steinbeck într-unul dintre marii prozatori ai literaturii americane, viitor câștigător de premiul Pulitzer și Nobel pentru Literatură.