Pentru cititorii primului volum al seriei, Silozul. Începuturile aduce o mulțime de noi informații despre lumea în care trăiau Juliette, Holston sau Solo. Dar și o perspectivă nouă care nu doar explică menirea silozurilor și originile apocalipsei, însă trasează noi direcții în aventura celor închiși pentru veșnicie sub pământ.
Povestea celui de-al doilea volum urmează îndeaproape biografia lui Donald, politican în ascensiune, dar mai ales arhitect în tinerețe. Meseria de bază îi va modela decisiv cariera, dat fiind faptul că va contribui la construirea silozurilor și a apocalipsei imaginate de către un grup de politicieni în frunte cu senatorul Thurman. Romanul descrie îndeaproape modul în care silozurile au fost concepute, construite și ce a determinat popularea lor bine calculată. Donald, alături de soţia lui, de sora sa şi de Anne – fiica senatorului, sunt mici pioni în jocul imaginat de politica vremii. Însă în cei 300 de ani, cât cuprinde acest al doilea volum, Donald devine un personaj din ce în ce mai important, fie că vrea, fie că nu. Istoria silozului 1 – Silozul lui Donald – se scrie în ture de câte 6 luni, apoi criogenări continue de-a lungul zecilor de ani, însă celelalte silozuri îşi duc viaţa în generaţii succesive, urmând tradiţiile Pactului după care se guvernează lumile din subteran, fără să ştie unii de alţii şi fără să aibă acces la luxul criogenării.
Romanul se citeşte cu nerăbdare şi nu devine previzibil, în ciuda faptului că finalul său coincide cu finalul primului volum. Cred că poate fi citit şi de cei care nu au citit primul volum, deşi sunt trimiteri la evenimente din istoria unor silozuri despre care nu ai cum să ştii ceva decât dacă ai terminat prima carte. Mi-a plăcut mult volumul acesta, poate mai mult decât primul, aşa că aştept cu mare curiozitate finalul trilogiei.
