Să discuți despre moralitate și spiritualitate nu este un lucru ușor, în special dacă vrei să o faci dintr-o perspectivă atrăgătoare care să îi facă pe cei ce te ascultă să nu o ia drept un reproș personal. C.S. Lewis reușește să facă acest lucru atunci când alege să îl privească pe om nu de sus în jos, ci de jos în sus, și reușește să îi pună zâmbetul pe buze. În primul rând nu avem de-a face cu vreun sfânt care îi arată omului calea cea bună, ci cu un diavol al cărui meserie este de a-l atrage pe om pe calea cea rea. În al doilea rând diavolul nu este perfect, el este „uman”. Orice meserie se învață iar cea de diavol pare foarte asemănătoare cu cea a unui întreprinzător de succes care știe cum să își fidelizeze clientela. Pe lângă efortul pe care el trebuie să îl depună se mai adaugă și încăpățânarea și lipsa de experiență specifică tinereții care fac lucrurile să meargă și mai greu în unele cazuri. Oamenii nu sunt atât de ușor de păcălit iar, pentru a reuși să îi duci de nas până la ai convinge că Dumnezeu (și implicit diavolul) nu există, iar moralitatea e doar un concept depășit, e nevoie de experiență și îndemânare.

În spatele micilor îndrumări ale diavolului bătrân către ruda sa mai tânără se află totuși o gândire limpede de care se poate bucura oricine, credincios sau nu. Conflicte interne de zi cu zi ale oamenilor sunt analizate cu detașarea unui profesionist care știe ce face motiv pentru care până la sfârșitul cărții o să ai impresia că ai citit un mini tratat de manipulare care te învață tot ce trebuie să știi pentru a păcăli oamenii (în cazul în care ești diavol).