C.S. Lewis este poate mai cunoscut publicului larg datorită seriei de cărți fantasy pentru copii și tineret Cronicile din Narnia. Dar pe lângă acestea, el a scris și multe studii de istorie și critică literară, precum și multe lucrări creștine. Ceea ce este surprinzător pentru afinitatea lui spre studierea creștinismului, este faptul că până la vârsta maturității a fost ateu. Convertirea sa spectaculoasă este povestită în cartea Surprised by Joy (Surprins de bucurie).
Cartea Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr este una dintre cărțile creștine ale lui C. S. Lewis. Dar una cu totul specială. Și aceasta pentru că autorul, dovedind un simț artistic deosebit, precum și o luciditate remarcabilă, reușește să intre de-a dreptul în psihologia diavolului, identificând toate metodele prin care acesta încearcă să-l înșele pe om și să-l îndepărteze de Dumnezeu. Pe scurt, bătrânul diavol, Sfredelin, îi trimite o serie de scrisori nepotului său, Amărel, în care îl bombardează cu sfaturi despre cum trebuie să-l abordeze pe cel încredințat lui spre a fi adus ca hrană în infern. Omul vizat de cei doi diavoli este unul obișnuit, oarecum angajat religios, dar fără a fi un mistic, mai degrabă atent la ceea ce se face sau nu se face, dar nu ca superstiție, ci ca o cultivare a bunului simț elementar. Un om ca toți oamenii, prins între datoriile familiale, obligațiile de serviciu și un minim de viață socială, care mai cochetează din când în când și cu mersul la biserică și rugăciunea particulară.
Răspunsul lui Amărel la scrisorile unchiului său, nu este redat în carte, dar din reacțiile lui Sfredelin se înțelege că acesta nu reușește mare lucru cu cel încredințat lui. De altfel, în final, omul nostru reușește să se strecoare printre degetele diavolului, ajungând să își odihnească sufletul în mâinile Domnului. Așadar, avem de-a face cu o abordare realistă a problemei diavolului, dar scăldată din belșug cu un umor nebun. Umor care trebuie să dea de înțeles că nici diavolul nu-i chiar atât de puternic pe cât lasă să se creadă și că omul este cel care decide, prin faptele sale, cui deschide ușa sufletului său: diavolului sau lui Dumnezeu.