Richard Feynman este una dintre cele mai interesante figuri ale secolului trecut, iar claritatea şi exigenţa gândirii sale pot fi repere pentru orice eseist sau cercetător. Este greu, pe de altă parte, ca seriozitatea şi bucuria cu care îşi prezintă ideile să nu prindă pe oricine şi să nu stârnească interesul. Deşi greu, aceste trei prelegeri ne arată că nu este imposibil. Aşa cum recunoaşte şi autorul, gândurile sunt insuficient sistematizate, aleatoriu argumentate şi, de data asta, oarecum neatrăgătoare.
Asta nu înseamnă că şi acum, ca în orice întâlnire cu Richard Feynman, plăcerea nu s-a aflat de partea cititorului, de la modul de a trata diverse probleme până la modul în care tratează incertitudinea şi modestia ştiinţifice, Feynman ne ajută mereu să înţelegem mai bine de ce “încercarea de a înţelege cum funcţionează natura presupune un test formidabil al capacităţii omeneşti de a raţiona. Presupune o viclenie subtilă, superbe acrobaţii pe sârma logicii pe care trebuie să le executăm pentru a nu greşi când prezicem ce urmează să se întâmple”.