Romanul “Sectanţii” datează din anii ’60. Fiind interzis la vremea aceea în Rusia, a circulat doar underground. Mamleev a reuşit să creeze un univers care explorează răul în toate formele lui: crimă, autofagie, infanticid, viol, incest, necrofilie - iată doar câteva exemple. Fiodor Sonnov, protagonistul acestui roman “noir” îşi află mulţumirea de sine doar omorând. Viaţa lui nu are alt sens decât acela de a sonda moartea, spionând clipele când sufletele îşi iau adio de la trupuri; mănâncă cu mare poftă în preajma cadavrelor, savurează violuri asupra femeilor însărcinate omorându-le fătul, sugrumă femeia în timpul acuplării, ucide străinii iesiţi în calea lui din întâmplare etc. De fapt, nu numai Fiodor are această aură a demenţei, întâlnim personaje “sărite” la tot pasul în această carte. “Demenţa” este aici de două tipuri: lucidă sau senilă; există personaje inteligente, conştiente de sine, dar care nu-şi asumă în niciun moment răul pe care-l fac. Însuşi universul în care trăiesc îi absolvă de orice vină, asta fiindcă nu există nici o scară a valorilor, nici o demarcaţie între bine şi rău. Pe de altă parte, există personaje obtuze, senile, inconştiente de faptele lor ori ale celorlalţi. Ei mănâncă, dorm, defechează, iar singurul lor rost pare a fi acela de a contribui la haosul general. Din rândul lor se aleg victimele, lucru care iarăşi absolvă călăul de orice vină. 

Romanul poate fi citit ca atare, doar că aşa e destul de greu de îndurat, ori ca o parabolă. Nu trebuie să uităm deloc, pe parcursul lecturii, întunericul în care era cufundată Rusia în anii aceia, care l-a şi împins pe Mamleev să scrie un roman atât de nevrotic.