Deși a fost percepută de către toți criticii literari ca fiind o altă operă literară a lui Kafka, Scrisoare către tata a fost o scrisoare cât se poate de reală, concepută expres spre a fi citită de tatăl său, care se pare însă că nu a citit-o niciodată, “prin grija” mamei scriitorului. În această scrisoare, Kafka îi răspunde tatălui său la o întrebare aparent simplă: ”De ce ți-a fost mereu frică de mine”. Iar răspunsul la această întrebare s-a întins inițial pe un număr de 45 de pagini dactilografiate.
      Scrisoarea descoperă o relație tată - fiu extrem de tensionată (sau resimțită în acest fel doar de către fiu, întrucât poziția tatălui nu ne este cunoscută). Avem totuși portretul unui tată autoritar și distant față de fiul său, autosuficient și tipicar, un om ce a smuls celor din jur un respect vecin cu frica. În umbra acestui om se dezvoltă Franz Kafka, tânărul și apoi adultul veșnic frustrat și nemulțumit de sine și de opera sa, deși a fost elogiat de critici încă din timpul vieții. Omul ce a dispus ca după moartea sa să-i fie arse toate manuscrisele nepublicate. De altfel, aceasta este marea întrebare care se naște după lectura Scrisorii: cum a fost posibil ca un om atât de frustrat să devină un scriitor atât de mare?
      Ediția de față se bucură și de o postfață generoasă, marca Ioana Pârvulescu, în care aceasta realizează o mai întîi o frescă a epocii în care a trăit Kafka, iar apoi reconstruiește inclusiv viața acestuia, așa cum reiese ea din jurnalele autorului.