Să creştem mici

Vlad Zver
Vlad Zver 03 Februarie, 2015
813

Ca şi librar, încă nu m-am dumirit unde ar trebui să aşez noua carte primită în librărie: alături de cărţi pentru părinţi, de creştere a copiilor şi autoeducare sau la raftul de activităţi (riscante şi consumatoare de energie şi timp) pentru copii, la raftul de dezvoltare personală (corespunzătoare) sau la raftul de cărţi pline de umor care ironizează dorinţa nestrămutată şi de neînţeles a oamenilor de a nu se mai purta copilăreşte.

Există, cum bine se ştie, o vârstă la care oamenii nu mai ştiu în ce direcţie e mai bine să creşti. Când eşti mic, îţi doreşti să fii cât mai degrabă adult, dar când bagi de seamă că adulţii pot fi morocănoşi şi lipsiţi de viaţă, trebuie să le dai o mână de ajutor să crească, înapoi, mici, măcar un pic, atât cât să poată vedea lumea mai frumoasă de mână cu tine.

În caz că ştii câteva metode bune de a preveni omarita, adică boala de care adulţii suferă atunci când cresc excesiv atât în vârsta cât şi cu sufletul ar fi bine să îţi faci o echipă şi să încerci să le pui în practică repede, până când virusul omaritei nu se trasmite la toţi adulţii. S-au încercat tot felul de metode (de pildă lupta cu bigudiurile, reciclarea gândurilor negre, ba chiar şi un hohot de râs pentru Cartea Recordurilor), dar încă nu s-a găsit un vaccin imbatabil, deşi nici timpul nu e încă pierdut. Vei găsi în carte toate datele despre această afecţiune, teste şi sugestii de ajutor care îţi vor oferi suficiente idei pentru a preveni şi vindeca, în felul tău, omarita.

Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram