Mă gândesc în ce termeni ar trebui să vă prezint romanul recent tradus la editura Curtea Veche, primul tradus în română din opera scriitorului ceh Arnošt Lustig. Un roman dur, tensionat până la ultimele pagini, absurd şi inuman, asemeni scrierilor lui Kafka, un roman pe care îl citeşti repede (are abia 180 de pagini!), însă pe care nu vrei să-l termini pentru că nu vrei să te aproprii de sfârşitul poveştii, un sfârşit uşor de intuit de cititor chiar după primele pagini.
Acţiunea are loc în timpul celui de-al doilea război mondial. Mai mulţi oameni de afaceri evrei, cu paşaport american, sunt prinşi în Italia de către germani şi trimişi către procesare într-unul dintre celebrele lagăre de concetrare. Cu averi mari, adăpostite de băncile eleveţiene, cei douăzeci de prizonieri îşi pot răscumpăra viaţa plătind în aur fiecare moment petrecut în prizonierat. Printre ei se află şi Katerina Horovitzova, dansatoare destul de cunoscută, săracă, însă hotărâtă să nu sfărşească între gardurile cu sârmă ghimpată. Familia ei, bunici, părinţi, surori – a fost deja procesată de soldaţii din lagăr.
Arnošt Lustig scrie despre despre Holocaust aşa cum îl ştim din manuale şi cărţi de istorie. Totodată, scrie despre speranţă, despre lupta imensă pentru supravieţuire şi, mai ales, despre convingerile puternice că banii pot cumpăra în cele din urmă orice.
Povestea dansatoarei Katerina şi a rabinului Dajem – personaj tragic în nebunia sa – te duc cu gândul la filmul lui Andrzej Wajda – Pădurea Katyn, fără însă a creioana o diferenţiere atât de puternică între ce e rău şi ce e bine. În fond, banii pot salva multe pe lumea aceasta, şi cei douăzeci de evrei cehi şi polonezi trăiesc cu gândul acesta până la finalul romanului.
