Ideea centrală a romanului lui Michel Houellebecq pare a fi una destul de simplă: omului îi este greu să accepte faptul că, la un moment dat, va îmbătrâni. Aceast lucru este cu atât mai dificil cu cât, în momentul în care ne întâlnim cu dragostea, simțim că nu avem vârstă. Povestea lui Daniel este însă unică în felul ei, cei 40 de ani venind împreună cu o stare de plictiseală în care doar aventurile sexuale par a mai avea vreun rost. Corpurile noastre nu sunt totuși nemuritoare iar degradarea fizică începe să își spună cuvântul. Nimic nu ne împiedică însă să facem primii pași spre o lume perfectă în care tinerețea nu se sfârșește niciodată.
Cea de-a doua parte a romanului pare însă a spulbera aceste vise. Daniel 24 și Daniel 25, urmași identici din punct de vedere biologic cu Daniel, duc o viață singuratică în care studiază viața strămoșului lor. Civilizația noastră văzută prin ochii neoumanilor pare a fi o una dominată de instincte, haotică și plină de neplăceri. Chiar și așa, ea exercită o atracție ciudată, impulsurile umane îndemnându-ne parcă să ne întoarcem la natură și să ne regăsim locul nostru în ciclul normal al vieții pe Pământ.