Nu ţin la loc de cinste dialogul Phaidros pentru că este cel mai sensibil dialog al lui Platon şi nici pentru că este dialogul numit „Despre frumuseţe“. L-aş putea aprecia, în parte, pentru modul în care discută despre iubire, fiind, după părerea mea, mult mai elocvent decât dialogul dedicat întru totul acestui subiect, dar şi pentru imaginea-teorie a sufletului, unul dintre cele mai frumoase „mituri vizuale“ din istoria filosofiei. În schimb, dialogul Phaidros îmi pare astăzi mult mai valoros pentru modul de a vedea scrierea ca loc de depozitare a memoriei. Scrierea, va argumenta Socrate, ne aduce lenea şi uitarea, ne înşală asemenea unui pharmakon care e totodată leac şi otravă, iar asta nu o spun doar eu. Derrida dixit!