Pelerinul rus

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 19 Mai, 2016
1982

Despre cartea Pelerinul rus s-ar putea scrie tratate întregi. Este una dintre acele cărți ce a devenit în timp îndreptar duhovnicesc pentru întreaga creștinătate ortodoxă. De ce spun doar ortodoxă? Pentru că tema centrală a cărții este legată de practica isihasmului sau a rugăciunii neîncetate sau rugăciunii inimii sau a rugăciunii lui Iisus, prezentă doar în spațiul ortodox, izvorâtă din Sfântul Munte Athos.
Cartea este scrisă sub formă de roman. Un om oarecare, „un creștin păcătos”, cum se autointitulează cu smerenie, aude la una dintre slujbele Bisericii, cuvintele „Rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni, 5, 17) și esta atât de pătruns de profunzimea mesajului încât se hotărăște să nu se oprească din drum până nu va găsi omul ce îi va putea spune cum anume să poată ajunge la rugăciunea neîntreruptă. De aici începe călătoria Pelerinului rus către aflarea tainei rugăciunii neîntrerupte.
Dincolo de latura sa romanescă, cartea rămâne totuși una eminamente duhovnicească. Ea devine astfel un ghid despre isihasm, un manual despre cum să îți dorești practicarea rugăciunii inimii și chiar despre cum să practici cu folos această rugăciune. Un alt aspect important al acestei lucrări este acela că face dese trimiteri la Filocalie, acea culegere de 12 cărți în care se vorbește cu precădere despre viața lăuntrică a omului și despre nevoințele omului pe drumul spre desăvârșirea creștinească. Filocaliile au fost unanim recunoscute ca cele mai de folos cărți după Sfânta Scriptură. De asemenea, o altă nestemată ce se găsește în această carte este ghidul de spovedanie dinspre finalul lucrării, o lecție despre cum se face o spovedanie adevărată.
Așadar, o lectură aparent simplă, dar plină de sensuri adânci, o lectură recomandată cu precădere celor inițiați în tainele vieții duhovnicești, dar și acelora ce vor să pășească pe calea ce duce la viața veșnică, cu inimă curată și cu duh neispititor.

Pelerinul rus
Pelerinul rus
Paulin Lecca
Vezi cartea
Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram