Dansul Orientului în compania Occidentului este unul tulburător de sentimental, cu atât mai mult cu cât muzica este scrisă de Rushdie iar ringul de dans este sufletul său.
Imi place să compar povestirile din acest volum cu filmul de animație “Les triplettes de Belleville” pentru că atât filmul cât și cartea îți lasă senzația că ai pierdut ceva din vedere, că ți-a scăpat esențialul, mai ales pentru că ceva te-a sensibilizat aproape fără să-ți dai seama - frumusețea cuvintelor și a imaginii, atenția la micile detalii care te fac să sfârșești cu ochii umezi.
Nu e o epifanie. Este plăcerea supremă pe care doar lectura scrisă cu vârful inimii ți-o poate da.