Sub acest titlu ce distorsionează cu bune intenții titlul cărții lui Jules Verne, Julio Cortázar a adunat o serie de eseuri, ce uneori sunt confundate cu proza scurtă. De unde confuzia? Din faptul că suprarealistul tot suprarealist rămâne, indiferent ce ar scrie sau ar gândi. Așadar, eseurile lui Cortázar ce vizează diverse teme, de la scriitori și istoria literaturii la zoologie și spiritualitate, sunt adeseori puzzle-uri de imagini aparent fără legătură între ele, dar care se dovedesc în final că nu sunt simple jocuri de cuvinte și imagini.
Să vă povestesc eseurile? Nu aș avea cum. Cu toate acestea, Cortázar asta face. Până și în eseu, el povestește. Uneori chiar la persoana I. Este ceea ce se cheamă eseu confesiv. Nu toate eseurile au teme științifice, dar toate sunt construite științific. Într-un științific suprarealist, firește. Dar cel mai cel eseu este acela în care autorul face lumină în propriul său stil, explicând suprarealismul în artă. Cum astfel decât într-un stil suprarealist. N-am să vă urez lectură plăcută. Ci mai degrabă... Resuscitare a minții cu rost!