Deşi catalogată drept o carte pentru adulţi, poate din pricina cîtorva scene nepotrivite, dar lesne de îndepărtat din poveste, Oceanul de la capătul aleii este, dacă nu o carte pentru tineri, măcar una despre copilărie cu temerile si farmecele ei, cu fantasticul, cu mofturile şi cu exagerările pe care ea le poartă. Doar că o poveste despre copilărie scrisă de Gaiman nu e ca oricare alta, pentru că un maestru al fantasy-ului cu sumbre nuanţe horror va aduce cu sine demoni caraghioşi, viermi binevoitori, dar prost sfătuiţi, păsări ale morţii, sinucideri şi tărâmuri la marginea lumii de dincolo ale cărei limite sunt la fel de incerte ca şi cele ale lumii noastre, alcătuind o poveste ale cărei momente le-am retrăit mult după ce am închis cartea ca piese ale unui puzzle a cărui imagine finală se tot schimbă în nenumărate feluri.