Buruma și Margalit s-au întâlnit în Ierusalimul anului 2002 și au lucrat la volumul de față, încercând să înțeleagă ura pe care unele popoare o simt față de Vest.
Explicațiile ar putea să fie mulțumitoare dacă granițele ar fi clar trasate. Însă nu sunt. Problemele ridicate sunt mult mai complexe și nu se pot dezvolta suficient în 170 de pagini. Nici Buruma nu poate să creioneze suficient de clar și explicit tendința agresivă pe care Vestul o trezește într-o serie de minți. Deși Margalit are o sensibilitate de analiză aparte, nu reușește să împace noțiunile pe care le pune pe masă și pe care încearcă să le unifice pentru a le face mai ușor de mânuit în discursul pe care-l prezintă în volum.
Eseul putea să sufere de puțin mai multă profunzime și de mai puțin elitism forțat, cu atât mai mult cu cât Buruma, de exemplu, nu prea mai are nimic de demonstrat când vine vorba despre analiza unei lumi care și-a văzut sfârșitul și-a agonizat de-a lungul crudului celui de-al doilea război mondial.