Odată cu revoluția industrială de la mijlocul secolului al XIX-lea, felul în care omul se raportează la lume devine unul cu totul diferit. Mașinile devin din ce în ce mai prezente în viața omului până în punctul în care ele devin indispensabile vieții de zi cu zi a omului. Puși în față cu perfecțiunea tehnicii care tinde să devină autonomă, omul se simte imperfect și aspiră în secret la statutul de mașinărie care nu dă greș, specializată într-un domeniu, putând efectua același proces de mii de ori fără eroare. Progresul devine un motto al epocii iar imperfecțiunea omului e singura care stă în calea unei dezvoltări accelerate a tehnicii.
Aceasta nu este însă singura schimbare pe care o aduce cu el secolul al XX-lea. Televizorul aduce lumea din exterior din ce în ce mai aproape și ne face să credem ca putem participa la ea din comoditatea apartamentelor noastre. Dacă vrei să știi ce se întâmplă în lumea în care trăiești tot ce trebuie să faci e sa ajungi acasă și să închizi ușa în spatele tău. Raportul omului cu Dumnezeu e și el modificat odată cu apariția bombei atomice. Nu doar divinitatea e capabilă de a pedepsi oamenii stergând orașe de pe fața Pământului, această putere fiindu-i acum accesibilă și omului. Relația paradoxală în care omul devine egalul lui Dumnezeu, dar inferior mașinilor, pare a fi cea care definește secolul al XX-lea fără a avea vreo tendință de a se modifica prea curând.
