Oamenii-șobolani

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 04 Ianuarie, 2017
2545

Cartea lui Patrick Saint-Paul e pe atât de șocantă, pe cât e de revelatorie. Confirmă câteva dintre teoriile știute despre comunismul liberalist din China, dar și despre cenzura și constrângerile dictatoriale ale sistemului partidului unic. Însă să ne înțelegem: vorbim despre statistici care înglobează sute de milioane de oameni, despre comunități urbane care echivalează populația României, de pildă. Greu de centralizat, de dat coerență unor astfel de conglomerate urbane.
Succesul imens al Chinei, economic, tehnologic și intelectual vine la pachet cu mari sacrificii. Cenzura și puterea poliției, dar mai ales puterea administrației locale care are drept de viață și moarte asupra locuitorilor, se văd în viața de zi cu zi a fiecărui chinez, oricât de bogată e familia sa. China e un continent întreg, în care populația din diferite regiuni e la fel de înstrăinată ca cea din două state diferite. Munca la negru pentru supraviețuire, mita plătită pentru orice, birocrația stufoasă care ascunde de fapt probleme mari de structurare a societății, toate acestea colorează strident un tablou prezentat lumii ca fiind unul extrem de echilibrat și bine proporționat.
Jurnalistul francez care străbate satele și mahalalele, subteranele blocurilor pentru a da peste cei care lucrează la negru, nu au acte, muncesc pentru bani puțini și-și șubrezesc viața cu fiecare oră petrecută în aerul de nerespirat al subsolurilor e un jurnalist profesionist, bine documentat, cu multe relații în mediul chinez și cu o viață dusă acolo, însă în zona bogată, confortabilă a orașului. Deseori îți dai seama de atitudinea lui – rușinos-respingătoare față de mediul pe care îl investighează. Nu suportă oamenii despre care scrie, îi este greață de viața lor și de mediul lor, dar sentimentele acestea sunt dublate de milă, spaimă, mirare. E felul complicat al europenilor de condiție medie care relaționează cu asiaticii săraci dincolo de imaginație.
Un volum excelent, atât pentru subiectul tratat cât și pentru șocul cultural dezvoltat de relația dintre autor și mediul său. Una dintre aparițiile editoriale importante ale anului 2016.

Oamenii-șobolani. În subteranele interzise ale Chinei
Oamenii-șobolani. În subteranele interzise ale Chinei
Patrick Saint-Paul
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram