Trebuie să recunosc că această carte te surprinde de la primele pagini. Mă aşteptam la o descriere violentă, scrisă cu patos şi plină de acuzaţii, dar mai ales presărată cu detalii, o descriere a Gulagului aşa cum o ştim din romane şi din alte cărţi istorice. Însă Dmitri Vitkovski scrie asemeni unui reporter, a unui turist aflat în vizită într-un Gulag în care şi-a petrecut o mare parte din viaţă.
Om de ştiinţă, anchetat imediat după terminarea facultăţii, Vitkovski este trimis în Siberia devreme. Mutat din lagăr în lagăr, dintr-o tabără de muncă forţată într-alta, obligat să trăiască printre infractori obişnuiţi, condamnat politic şi fără drept de a se întoarce acasă, iar când se întoarce este arestat din nou, Dmitri Vitkovski pare să nu renunţe niciodată. Luptă pentru condiţii de muncă mai bune în lagăr, învaţă meserii noi şi, în fiecare zi, învaţă să supravieţuiască. O mulţime de pagini descriu peisajele şi natura sălbatică din Siberia, o mulţime de pagini descriu portretele unor condamnaţi sau cele ale populaţiilor din Siberia.
Citită până la capăt, aventura lui Vitkovski pare un roman de aventuri scris de Jules Verne în care nu violenţa şi demenţa unui sistem concentraţionar precum Gulagul ies în faţă, ci forţa umană de a se adapta şi de a învinge peste tot.
