Nostalgia lui Mircea Cărtărescu nu poate fi parcursă ca o simplă lectură. Ea este o experiență care ne plasează într-un spațiu straniu, semi-oniric, ca și cum am fi așezați în dreptul muchiei unui ecran pe fața căruia se desfășoară acțiuni și evenimente cu nimic ieșite din comun, în timp ce, de cealaltă parte, vedem complicatul mecanism organic ale cărui mișcări greoaie, învolburate, cu legi proprii, produc umbrele care răzbat la suprafață. Are loc o reiterare a miticului copilăresc, când fiece lucru își revelează potența fantastic, și o plonjare într-un sub și un supra al realului care vor face din această carte o lectură nemaiîntâlnită.