De două ori pe lună, redacția revistei Semne Bune vine în vizită pe Cartepedia și îți recomandă cele mai interesante lecturi pe care poți pune mâna.
Între cer și pământ
Foarte greu de anticipat ce ascunde un titlu ca Între cer şi pământ, cartea lui Liviu Radu de la Editura Nemira. Prozatorul are antecedente serioase în proza ştiinţifico-fantastică, ceea ce nu înseamnă că scriitura lui ar fi la fel de lipsită de poeticitate ca o lampă de strung.
Vezi cartea
Femeia de hârtie
Fără o acțiune complexă, fără răsturnări de situație sau elemente surprinzătoare, ci mai degrabă monotonă și statică, Femeia de hârtie reușește totuși să te atragă și să te introducă în poveste suficient cât să nu mai vrei s-o lași din mână. Amintirile, reflecțiile, regretele și îndoielile adunate de-a lungul vieții protagonistei se împletesc subtil și natural cu citate, versuri, anecdote și frânturi din cărțile care-i populează universul interior, bogat și etern neliniștit.
Vezi cartea
Hazard | Angoli Mala
Stilul descriptiv al lui Le Clezio este predominant unul liric, ușor senzual și aproape electric. Imaginarul acvatic cu toate subterfugiile ei, de la păsări, la pești-pisică, plante și respirația înceată a mării, ocupă un loc central în toată cartea.
Vezi cartea
Castelul de sticlă
Chiar dacă nu este propriu-zis un roman, Castelul de sticlă este construit ca unul și se citește ca pe o poveste de aventuri. Nu există cavaleri și prințese, dar există o familie atipică, mama, tatăl și trei copii, două fete și un băiat, care trăiesc după bunul (sau răul) lor plac, departe de normele sociale, mereu pe drum, dintr-un loc în altul, mereu parcă fugăriți de cineva (tatăl invocă FBI-ul pentru a da o aură de mister și pericol, dar de fapt este vorba de recuperatori sau oameni cu care el s-a certat, atunci când a fost dat afara sau a plecat cu artificii de la vreun job de ocazie) și mereu în luptă pentru supraviețuire. Autoarea, unul din copii, scrie această carte a copilăriei pe drumuri, la multă vreme după ce a crescut, a plecat de lângă familie, la 13 ani, și trăiește o viață diferită.
Vezi cartea