Povestea în sine este plină de imaginație, te prinde și chiar dacă este destul de previzibilă, stilul lui Tolkien face toată magia. Se vede că limbajul este important și felul în care se povestește o aventură uneori este mai savuros decât aventura în sine, dar să nu uităm că Tolkien a fost lingvist și profesor. Aventurile sunt destul de cuminți pentru un cititor modern, însă probabail pentru perioada în care a fost publicat prima dată romanul, au fost considerate provocatoare. Pot să înțeleg de ce un autor tânăr precum China Miéville militează pentru o depărtare de Tolkien, pentru un nou fel de a spune o poveste, pentru ceva mai ciudat, mai violent și de aceea a apărut new weird-ul, însă cum spunea și George R. R. Martin, de bine, de rău Tolkien încă provoacă valuri și încă este citit la o jumătate de secol de la publicarea cărților, lucru greu de obținut pentru orice fel de scriitor, orice ar scrie.

Volumul oferă o experienţă plăcută de lectură atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Călătoria pagină după pagină devine o aventură plină de suspans şi acţiune datorită unor personaje magice precum urşii polari cu armură, vrăjitoarele sau animăluţele-daimoni. Dincolo de acţiune, regăsim prietenia, curajul, sacrificiul, inocenţa, prezentate într-o manieră foarte originală. Cu multă imaginaţie, Philip Pullman a construit o lume fantastică de sine stătătoare, care se auto-susţine prin tot ceea ce ne este prezentat în carte.

Gaiman se adresează într-adevăr unui public tânăr, şi reuşeşte să menţină interesul acestuia pe parcursul lecturării paginilor. Într-un final, cititorul descoperă şi elementele care au condus la aclamarea acestei cărţi la nivel internaţional, acestea fiind un subiect familiar, îmbrăcat în veşminte complet noi, complet diferite de cele vechi, o scriitură perfect echilibrată şi subtilă în sugerarea răului şi a urâtului, precum şi o serie de personaje scoase din contextul mentalităţii colective şi transpuse într-un univers nou, creat de la zero, în care binele poate fi rău, răul poate fi bine, dar în care mai există şi nuanţe de gri, precum cele în care este pictat întreg cimitirul, care pot influenţa diferit percepţia fiecărui cititor în parte. Gaiman se debarasează de convenţiile general acceptate şi creează un nou tip de fantasy care obsedează, fascinează şi bântuie mintea cititorului mult timp după ce a fost dată şi ultima pagină a cărţii.

Dacă unele cărți S.F. tratează problema apocalipsei și stârpirea oamenilor de pe Pământ, putem spune că azi, în Orașul și stelele lui Arthur. C. Clarke, ne confruntăm cu ciocnirea a două civilizații: una tehnologizată și izolată în orașul Diaspar, alta uitată-n munți, care încă mai păstrează amintirea oamenilor străvechi. Cine-s oamenii străvechi? – vă veți întreba – ei bine, oamenii străvechi suntem chiar noi, cei de azi, cu iPhone-uri, Galaxy-uri și televizoare pleoștite și late cât o cărămidă din Zidul Chinezesc.

Solaris face parte din canonul genului science-fiction, fiind totodată și cel mai cunoscut roman al scriitorului polonez Stanisław Lem. Romanul depășește convenționalismul sf-ului prin înlocuirea aventurii cu una interioară, psihologică și prin tratarea ei filosofică, prin meditația asupra condiției inteligenței umane și asupra comunicării cu Celălalt, fie că e extraterestru, alteritate sau specie non-umană. În cazul de față, comunicarea dintre om și Celălalt eșuează.