logo
TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Micul Prinţ - Planeta Eolienilor

Pentru cei care l-au îndrăgit pe Micul Prinț a sosit momentul reîntâlnirii. Pentru că simpaticul personaj s-a întors. Nu sub bagheta sau pana lui Antoine de Saint-Exupéry, ci a unui autor cvasi-anonim ce și-a propus să ducă mai departe aventurile acestui erou fără vârstă. Astfel, sub titlul generic: Noi aventuri după capodopera lui Antoine de Saint-Exupéry, editura Didactica Publishing House a lansat o serie de benzi desenate ce îl au ca personaj principal pe Micul Prinț. De data aceasta însa, el nu mai este la fel de timid, ci capătă o îndrăzneală și un fler ce amintește de un alt erou al literaturii franceze pentru copii, Tintin.
Noua serie se construiește în jurul unui laitmotiv: împreună cu Vulpea cea isteață, Micul Prinț călătorește de pe o planetă pe alta în căutarea Șarpelui ce vrea să distrugă universul. Prima planetă pe care aterizează spre a o salva este Planeta Eolienelor, o planetă ce are ca unică sursă de energie vânturile. Locuitorii acesteia sunt însă îngrijorați pentru că niște pirați vor să răpească vânturile cu ajutorul unor mașinării muzicale, amenințând planeta lor cu înghețul. Însa Micul Prinț, cu inteligența sa specială și cu flerul înnăscut, descoperă că de fapt în spatele așa-zișilor pirați ai aerului stătea un conflict aprins între guvernatorul planetei și fiul său, conflict generat și alimentat de vicleanul Șarpe. Ajutat de unul dintre supușii guvernatorului, eroul nostru va demasca răutatea Șarpelui și îl va împăca pe guvernator cu fiul său. În paralel cu această întâmplare, un alt Mic Prinț, imaginat de Moebius a făcut o vizită de curtoazie pe Planeta cu colțuri, unde a făcut cunoștință cu bizarul ei rege, Cap Pătrat.

Comentarii

comments powered by Disqus

ARTICOLE SIMILARE

Blestemul tâlharului mustăcios Blestemul tâlharului mustăcios Blestemul tâlharului mustăcios Irina Teodorescu
Irina Teodorescu este româncă, dar s-a stabilit în Franța, la Paris, din...
Cea mai frumoasă carte din lume Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri Eric-Emmanuel Schmitt
Despre femei se spune îndeobște că sunt imposibil de înțeles. O spun...
Amintiri şi poveşti mai deocheate Amintiri şi poveşti mai deocheate Amintiri şi poveşti mai deocheate Neagu Djuvara
Neagu Djuvara nu este doar un mare istoric, ci și un extraordinar povestitor. Iar acest...
Bucureștii de lângă București Bucureștii de lângă București Bucureștii de lângă București Marian Ştefan
Se spune îndeobște că Bucureștiul este un oraș de coșmar. Și pe bună...
Mătase Mătase Mătase Alessandro Baricco
Mini-romanul Mătase este un roman despre cum poezia poate transforma o temă oarecum...