Micul Prinț

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 11 Aprilie, 2016
1982

Povestea Micului Prinț este fără îndoială cea mai populară carte pentru copii, după care se dau în vânt inclusiv oamenii mari. Poate așa își amintesc și ei de copilăria lor și o retrăiesc cu sufletul. Așa că nu am să mai povestesc și eu aventurile simpaticului băiețel blond, nu vă voi reda aici învățăturile sau nedumeririle lui. Nu voi face o radiografie a sufletului său. Deși mi-ar fi plăcut. Dar știu că voi deja le știți. Vă voi reaminti doar chintesența gândirii sale: „Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochiul”.

M-am oprit totuși asupra acestei ediții, pe care v-o recomand, pentru că ea vine cu ceva în plus. Traducătoarea Ioana Pârvulescu, adaugă sub formă de postfață, un scurt rezumat al vieții lui Antoine de Saint-Exupery, creatorul Micului Prinț, un om deosebit, un erou. Și știu că cei mici, ca și cei mari dealtfel, au nevoie de eroi. Lumea întreagă are nevoie de eroi. Iar dacă în jurul nostru ei sunt tot mai greu de observat pentru că modestia îi împiedică să se afișeze ca atare, măcar din cărți să ne amintim ce înseamnă să fii erou în lumea noastră modernă. Veți afla totodată și odiseea nașterii Micului Prinț și primii lui pași în lumea noastră.

Recomand cu căldură această nouă ediție a Micului Prinț, atât celor mici cât și celor mari!

Micul Prinţ
Micul Prinţ
Antoine de Saint-Exupéry
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram