Lumea în care trăim nu este, evident, una a libertății, a păcii sau a dreptății. E o realitate pe care o experimentăm zilnic, cu linia gurii arcuită pe jumătate în jos, iar cu cealaltă parte zâmbind timid pentru că ne închipuim, într-un mod naiv și aproape înduioșător, că marile tragedii ne vor ocoli. Când Rushdie termina de scris Versetele satanice, avea, poate, același surâs vag și temeri privind cel mult editarea cărții. Apoi a venit fatwa.
Citind Joseph Anton afli cum se petrece un astfel de lucru, cum se petrece el propriu-zis, cum ajungi să înțelegi și să accepți această posibilitate, că ai devenit țintă și că, inevitabil, îi tragi și pe ceilalți după tine. Și cum mai poți funcționa după aceea.
Este o carte scrisă echitabil care îți arată, în același timp, traiectul scriitorului, traiectul țintei politice și, de cealaltă parte, avem înaintea ochilor traiectul omului care s-a căsătorit, a divorțat, a avut copii și și-a purtat discuțiile conjugale în dormitoare străine, cu oameni înarmați în camera de alături. Îl poți privi în toate ipostazele sale și acest lucru e foarte important, pentru că ți se dă posibilitatea de a măsura cu propria ta umanitate o astfel de experiență.