Foarte greu de explicat ce este Mătase, romanul lui Baricco. Roman? Povestire? Poem în proză? Câte un pic din toate și nimic, de fapt, din toate acestea. Alessandro Baricco e probabil unul dintre cei mai cunoscuți prozatori italieni contemporani. În limba română există deja suficiente romane traduse, începând cu celebrele aventuri ale lui Novecento și ajungând, astăzi, la povestea lui Hervé Joncour – călător prin Europa și Asia către celebrele ouă de viermi de mătase din Japonia.
Suntem în 1861 și comerțul cu viermi de mătase e o artă nobilă, riscantă și foarte fragilă. Hervé Joncour nu e doar un aventurier plecat în Țara Soarelui Răsare pentru a contribui la prosperitatea partenerului său de afaceri – Baldabiou, e și un adevărat personaj tragic pentru care curajul și norocul se întâlnesc undeva în insulele îndepărtate cu iubirea neîmplinită.
Alessandri Baricco brodează în puține cuvinte o poveste de dragoste incredibilă, tristă și misterioasă, despre viața fragilă și scurtă a viermilor de mătase, dar mai ales despre întâlnirile rare pe care destinul le aruncă în cale și care, dacă nu sunt ratate, modifică atât omul, cât și drumurile sale.
Recomand fără pic de îndoială povestea creată de prozatorul italian, o poveste poetică, cu final greu de imaginat și personaje aproape de basm, puțin desenate, însă ușor memorabile și rar întâlnite în literatura contemporană.