Din capul locului trebuie spus că această carte este interzisă cititorilor slabi de înger. Și pudicilor. Și răsfățaților. Unii ca aceștia, dacă nu ar leșina după primele fraze, cu siguranță ar da în judecată editura pentru că nu a pus pe copertă însemnul acela de pe CD-urile trupelor de hip-hop: limbaj explicit. Pentru că, da, limbajul este mai mult decât explicit. Dar, spre deosebire de unele piese de hip-hop în care se înjură gratuit, doar de dragul de a ridica o statuie cât mai solidă obscenității publice, în această carte fiecare cuvânt urât, greu de citit și cu atât mai mult de digerat, fiecare scârnăvie, fiecare descriere a unui gest obscen își are menirea sa bine stabilită. Aceea de a reproduce cât mai coerent și cât mai realist atmosfera din orfelinatele românești de pe timpul comunismului, autorul însuși trăind această experiență nefericită. Este cumva un pumn în față aplicat pe merit celor ce încă mai cred că în România comunistă s-a trăit bine și frumos și toată lumea avea de toate, inclusiv libertate.
Aș face o mică comparație cu un alt roman de curând apărut ce tratează tema copiilor din orfelinate: Învățăturile unei prostituate bătrâne către fiul ei handicapat de Savatie Baștovoi. Iar comparația s-ar rezuma la a spune că scenele de groază descrise de călugărul basarabean sunt încă decente și cumva susceptibile de a nu fi tocmai reale, în comparație cu ororile descrise de Nicolae Avram. Să fie totuși literatură? Poate doar 5 %. În rest, tind să cred că așa a fost cu adevărat.