Am putea arunca cărțile lui Sven Hassel la gunoi și am putea să le considerăm banale Panzerporn și nu am fi foarte departe de adevăr. Însă Sven Hassel are marele avantaj al limbajului banal, frust, direct, fără menajamente care te aruncă direct în focul bătăliilor sângeroase pe care legiunile lui Hitler le-au purtat împotriva Europei. Poate că Hassel nu este un geniu, clar că nu este, nu este un scriitor de prim rang, nici nu vrea asta, dar imaginile pe care le creează, în care-și trimite cititorul sunt atât de puternice încât rămâne siderat și cu lacrimi în ochi.
Din fericire Hassel a scris destul de mult. 14 volume, mai exact. 14 volume în care Legionarul, Micuțul/Micul John, Porta, Bătrânul, Barcelona, Heide, Gregor Martin, Wolf, Hoffman trec prin aventuri sângeroase și amuzante, prin evenimente care arată cititorului de rând că armatele lui Hitler au fost formate și din oameni care nu luptau pentru că erau fanatici ci pentru că asta era singura lor opțiune în fața morții.
Contează dacă Hassel a scris sau nu chiar el aceste cărți? Din punctul meu de vedere nu. Omenirea este puțin mai bogată datorită lor, iar numele de pe volume contează prea puțin în momentul acesta.
