Personal, am avut tot timpul o relație paradoxală cu Kierkegaard. Citind răsleț câteva pasaje din opera lui și câteva fragmente de interpretări ale operei sale, mi-am zis că este un filozof greu. Foarte greu. De care nu te poți apropia decât smerit și cu un minim de bagaj filozofic în spate. Cu toate acestea, sufletul și mintea mea tânjeau după învățătura lui. Mă incita foarte tare, formularea aceea a lui paradoxală: „Opusul păcatului nu este virtutea, opusul păcatului este libertatea”, pe care N. Steinhardt o reia aproape obsesiv în mai toate scrierile sale. Așadar, când am văzut această carte ce oferă un nou Kiekegaard comentat, am zis să mă apropii cu mai mult curaj. Zis și făcut.

Numai că mi-a fost dat să descopăr un cu totul alt Kierkegaard. Antologatorul, Robert Ferguson, și-a propus, se pare, să ne facă cunoștință cu o altă față a filozofului și teologului danez. O față mai puțin sobră, aș spune chiar o față de clovn. Întrucât, la toate întrebările aparent existențialiste ce s-au concretizat, în carte și sub formă de titluri de capitole – Cum să te trezești?, Cum să vezi prin lucruri?, Cum să eviți să trăiești în trecut? ș.a. – el selectează din opera filozofului doar pasaje ironice, satirice, pseudo-filozofice. Și atunci, se pune întrebarea: să fi fost oare Kierkegaard un farsor, un pseudo-filozof? Nicidecum. A fost în primul rând un om de spirit ce a analizat viața în toate detaliile ei și care și-a permis la răstimpuri să își critice contemporanii, apelând la ironie. Fapt ce nu îi estompează profunzimea și nu îi nimicește sobrietatea, ci doar îi sporește spectrul metodelor de a rosti cele ce pentru el au avut Rost.

O lectură care, deși îmbibată de umor, nu trebuie tratată superficial; o lectură ce se adresează atât celor ce l-au cunoscut pe Kierkegaard cel sobru, dezvăluindu-le și reversul medaliei discursului său filozofic, cât și celor ce nu l-au citit încă, încurajându-i să înceapă acest demers spre rostuire.