Willie Somerset Chandran este un personaj tragic în mediocritatea sa. Născut în India într-o familie celebră prin alegerile prost făcute – mama aparține unei caste inferioare celei din care provine tatăl, ba, mai mult de atât – tatăl decide să aleagă calea templului, face un pact de abstinență sexuală și devine faimos printre turiști, însă nici această nouă cale nu liniștește furtuna dezlănțuită de căsătoria nepermisă – Willie se simte prins între două lumi, fără să aparțină uneia dintre ele.
Numele ales din lecturile occidentale ale tatălui și scârba și jena față de viața sa îl determină să plece în Anglia. Trăiește în Londra, urmează cursurile unui colegiu, însă nu va reuși să iasă de sub eticheta imigrantului indian, exotic și cumva inferior englezului comun. Frustrările venite din crize sexuale, puse pe seama moștenirii paterne și crize existențiale, marcate de o nepotrivire a propriei biografii cu lumea în care trăiește, îl fac să renunțe tot timpul la planurile de viitor. Scoate o carte, scrie cronică de evenimente, dar mai ales stă ascuns în casă. Îi este rușine de propria familie, de sora sa cu mirosul mâncărurilor indiene, de tatăl său care credea naiv că e celebru în Occident, dar mai ales îi e rușine de faptul că nu poate deveni un scriitor occidental normal, bogat și faimos. O relație cu o bursieră străină îi va schimba pentru a doua oară viață, alegând de data aceasta calea opusă: fuga de Occident până în măruntaiele Africii. După cum puteți ghici, nici spațiul nou, periferic, al Africii, nu îi va reda încrederea în sine.
Willie Somerset Chandran rămâne până spre finalul romanului omul incapabil să-și găsească propria voce, omul jumătăților de viață – viața tatălui indian, viața prietenilor britanici de culoare diferită, viața iubitei africane, cu moșie și tradiții străine – fără a-și trăi vreodată propria viață. Un roman excelent, în traducerea bună a Iuliei Gorzo.
