Primul meu gând privind Jocurile Foamei s-a referit la asemănarea extraordinară a subiectului cu cel al filmului japonez Battle Royale. Și într-adevăr, dacă privim doar jocurile în sine, ideea e aceeași: un grup de tineri sunt izolați și siliți să se ucidă între ei până rămâne doar unul. Ceea ce face din această carte mai mult decât o versiune americană a unei povești devenită deja cult în celelalte părți ale lumii este, în primul rând, explorarea extensivă a umanității personajelor principale, prezentarea jocurilor din perspectiva unui participant zguduit în aceeași măsură ca și cititorul de evenimentele care îi influențează nu doar reacțiile, ci întreaga devenire și care întrevede până și cele mai îndepărtate consecințe ale faptelor sale.

Jocurile Foamei este scrisă într-un stil simplu, poate pentru unii cititori, prea simplu ca să-i poată atrage de la primele pagini, însă are avantajul de a fi o lectură antrenantă, cu evenimente care se desfășoară cu repeziciune, nelăsându-ți timp să tânjești după o scriitură mai dichisită.