Isis. Califatul terorii

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 31 Martie, 2016
2541

Un nou volum despre ISIS apărut în traducere la noi. Un volum bine documentat, care contextualizează pertinent conflictul din Siria și Irak, dar și evoluția Statului Islamic de la organizație teroristă minoră până la recentul statut de „stat-fantomă”. Loretta Napoleoni nu insistă atât de mult pe evoluția diacronică a conflictului dintre sunniți și șiiți, însă prezintă succint evoluția recentă a grupării teroriste, personajele cheie și mai ales modul de operare.

În paginile cărții veți găsi, din nou, descrise multe evenimente care par să confirme ipoteza vinei occidentale față de situația din Orientul Mijlociu. ISIS s-a dezvoltat și a crescut natural profitând de conflictul etnic și politic dintre sunniți și șiiți, însă și de un Irak lăsat de izbeliște după ocupația americană, de dezinteresul occidental privind corupția, haosul administrativ și ajutorul economic important al unor țări arabe în susținerea unui conflict continuu și a unor grupări teroriste. Alternativa la sărăcie și război a luat forma unui stat dictatorial condus de ISIS, un stat dur, însă care stabilizează cât de cât relațiile economice pentru supușii săi. Un alt atuu al cărții e comparația permanentă cu celelalte grupări teroriste și descrierea detaliată a modului în care ISIS a profitat de media și de noile tehnologii de propagare a informației. Fără facebook, youtube, twitter, ISIS nu ar fi racolat atât de mulți luptători din statele occidentale și nici nu ar fi atras simpatia populației sunnite pentru a realiza celebrul Califat.

În concluzie, un volum bine scris și necesar pentru a înțelege motivațiile conflictului, dar mai ales pașii greșit făcuți în rezolvarea lui.

Isis. Califatul terorii
Isis. Califatul terorii
Loretta Napoleoni
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram