„Insula delfinilor albaștri” este scrisă după povestea adevărată a fetei care a supraviețuit singură timp de 18 ani pe insula San Nicolas. Personajul principal al romanului este Karana, care face parte dintr-un trib ce  trăiește din pescuit și adunat rădăcini.

Povestea fetei începe atunci când pe insula lor ajung cu corabia niște străini care vor să vâneze vidre. Aceștia promit tribului plată la finalul șederii, însă nu-și onorează promisiunea, motiv pentru care începe o luptă între băstinași și vânători în urma căreia mulți își pierd viața, printre care și tatăl Karanei. Noul conducător al tribului pleacă în căutarea unui tărâm mai bun și trimite înapoi pe insulă o corabie pentru oamenii lui, însă Karana și fratele ei, Ramo rămân în urmă. La scurt timp după ce rămân singurii locuitori ai insulei, fratele Karanei este omorât de o haită de câini sălbatici, iar Karana este nevoită să supraviețuiască de una singură, jurând că va răzbuna moartea fratelui ei. Într-o zi, Karana reușește să-l vâneze pe câinele care i-a omorât fratele, însă nu poate să-l omoare. Îi dă numele Rontu și reușește să-l îmblânzească. Karana învață să trăiască singură, își construiște arme pentru a vâna, un adăpost în care să-și păstreze mâncarea și adună în jurul ei animale pe care le iubește. După ce se împrietenește cu o vidră se hotărăște să nu mai vâneze niciodată astfel de animale. Viața pe care și-o face pentru ea este simplă și frumoasă, dar armonia pe care și-o crează este distrusă de apariția unei noi corăbii de vânători.

Aceasta este o poveste de supraviețuire, despre singurătate, empatie, dobândirea dragostei față de animale și cu siguranță merită citită.