O carte despre ce înseamnă să ai un ego. Un ego are unele bucurii, mai degrabă satisfacţii, preferă şi dezaprobă lucruri, pretinde în general o viaţă interioară bogată. Tot ego-ul râvneşte şi dispreţuieşte constant aprecierea mediului înconjurător, pentru că un ego se naşte din stimuli şi standarde, ego-ul e o armă, un reflex de apărare inutil, care luptă chiar împotriva lucrurilor de a căror percepţie depinde în final. Astfel acţiunile egou-ului se nasc din nefericire şi sfârşesc în disperare. Gautama se referea la minte ca fiind maimuţa care sare dintr-un copac în altul, Dostoievski o prezintă ca fiind un funcţionar mărunt şi chinuit de frustrări în aparatul birocratic al Rusiei ţariste.
O carte mică, aproape inexistentă, un subiect pe care şi lui Fiodor MihailovIci i-a fost frică să-l dezvolte, pentru că era atât de personal. O carte în care nimeni nu poate să se uite fără să se recunoască şi să se cutremure; poate asta explică şi de ce a fost oarecum neglijată de-a lungul timpului. O carte care încape în buzunarul hainei şi care ar trebui ţinută acolo şi citită când vă simţiţi nedreptăţiţi, când vă simţiţi superiori, când sunteţi mulţumiţi, oricând.