Indiferent de cultura în care ne-am născut, sentimentul suferinței este unul universal pentru ființa umană. Dacă dăm la o parte toate măștile cu care ne înconjurăm, vom găsi în fiecare dintre noi o poveste care ne poate arunca oricând în cele mai întunecate colțuri ale existenței. Fie că e vorba de conflictele casnice de zi cu zi, de tradiții, de răzbunare, de coșmarurile de care nu mai scăpăm sau de păcatul originar al primilor oameni, suferința e un motiv important care apare în viețile fiecăruia dintre noi marcând scurgerea timpului.
Povestirile prozatorului iranian se joacă cu acest gând încercând să ne convingă că, fără să ne dăm seama, ne săpăm singuri mormântul în fiecare moment al existenței noastre. Oricât de subiectivă ar fi suferința, există însă ceva pe chipul fiecăruia dintre noi care le arată celor din jur povara pe care trebuie să o purtăm. În povestirile lui Sadegh Hedayat acel ceva pare a fi viața însăși iar povara seamănă foarte mult cu imposibilitatea de a ne putea alege singuri sfârșitul.