În punctul lui rebbe G.

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 05 Decembrie, 2016
1982

Pe Dan Alexe îl cunoașteți fie ca prozator nu tocmai cuminte, prin intermediul volumului Miros de mușcată amară (Humanitas, 2014), fie ca eseist nonconformist și pus pe răsturnat convenții istorice, prin prisma volumului Dacopatia și alte rătăciri românești (Humanitas, 2015).  Cu acest nou volum, cei care l-au cunoscut doar într-una dintre laturi, o va cunoaște pe cealaltă, iar cei ce nu l-au cunoscut încă, se vor bucura de un Dan Alexe complet.

Pentru că în cele 22 de proze scurte prezentate aici se întrepătrunde, într-un mod fericit, talentul scriitorului cu acribia cercetătorului. Discursul său narativ ultra-actual, ce combină oralitatea urbană și suburbană cu un soi de poezie intenționat răsuflată, este aici îmbogățit cu tot felul de trimiteri la sfere de cunoaștere mai puțin accesibile cititorilor obișnuiți. Veți fi prinși într-un carusel în care tarotul, cabala, numerologia, doctrina krisna, învățăturile despre reîncarnare și despre corpul astral se învârtesc amețitor generând un dans de iele, totuși urbane, ce vă vor hrăni spiritul, dar mai mult pofta de râs.
Sau cine știe, unii poate chiar se vor lăsa furați de vraja necunoscutului acestor doctrine ezoterice și ne vor saluta pe viitor din sferele înalte unde vor sta la taclale cu îngerii, cu demonii și cu alți spiriduși din lumea celor duși... cu pluta.

În punctul lui rebbe G.
În punctul lui rebbe G.
Dan Alexe
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram