În pădurile Siberiei

Cartepedia
Cartepedia 08 Octombrie, 2014
5

În pădurile Siberiei, Sylvain Tesson învaţă să trăiască din nou. Retras într-o cabană pe malul lacului Baikal, în compania a doi câini şi a şaizeci de cărţi, eliberat de constrângerile lumii urbane, omul vieţuieşte după propriile reguli, în ritmul naturii. Singurul locuitor al unui teritoriu vast, Tesson explorează atât lumea înconjurătoare, cât şi cea lăuntrică, făcând descoperiri de ambele părţi. Simţurile i se ascut împrumutând ceva din firea animalelor sălbatice, mintea i se limpezeşte, iar singurătatea profundă triază şi pune lucrurile în ordine. Pustnic din convingere şi filozof din întâmplare, observator atent al zborului, al dezgheţului sau al zbaterii peştelui pe uscat, Tesson transformă micile întâmplări din pădure în mari evenimente ale vieţii.

 

Repetatele traversări ale Baikalului îngheţat fac posibil mersul pe apă, în timp ce vizitele neaşteptate ale pescarilor aduc în scenă la -30 °C personaje dostoievskiene clocotind de viaţă. Sentimentul dominant al însemnărilor este al unei fericiri depline obţinută cu mijloace puţine. A trăi în libertate asemenea unui uriaş înseamnă a lua o pauză de la toate lucrurile cu care te-ai obişnuit şi a lăsa sălbăticia să fie singura consolare pentru orice neajuns. Departe de lumea dezlănţuită, simplitatea devine un mod de viaţă şi o alinare pentru sufletul neliniştit al naufragiatului de bunăvoie – Sylvain Tesson este un Robinson Crusoe contemporan care ne arată chipul etern neschimbat al Rusiei autentice, acolo unde orice dramă îşi gaseşte rezolvarea la un pahar de votcă si o ieşire în larg.

În pădurile Siberiei
În pădurile Siberiei
Sylvain Tesson
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram