Am o presimțire că debutul în poezie al Ioanei Dunea nu va avea parte de o receptare cu surle și trâmbițe din partea criticii literare. Publicat în colecția de poezie Clandestin a editurii Charmides, o colecție de buzunar, minimalistă în design, aproape obscură, volumul id continuă parcă direcția underground a colecției: o poezie de mici dimensiuni, fragilă în ton, fără multe brizbrizuri, cu o privire „egoistă” îndreptată spre sine și spre micile gesturi ale unei subiectivități casnice.

Vocea din id este o voce rece, atent construită, predispusă spre analiză și meditație, însă „prinsă” mai tot timpul în contexte fracturate, într-un mediu tensionat care stresează calmul și aparenta melancolie necesare privirii lucide. Ici, colo, câteva personaje și mici narațiuni poetice. Apoi unele texte politice, dublând parcă tensiunea mocnită din text.

id nu e un volum spectaculos și nici un debut care să dinamiteze spațiul poetic actual. Însă conține câteva poeme superbe și multe versuri care, deși nu vor deveni refrenuri în noapte, îți rămân multă vreme în minte scormonind în interior.