Există o groapă de gunoi a istoriei. Acolo ajung destinele perdanților, poveștile neeligibile pentru ficțiunea agreată politic sau pur și simplu agreabilă. Aceasta e impresia pe care ți-o dă cartea lui Mariusz Szczygiel. Reportajele sale par a fi salvate dintr-un incendiu mai mult sau mai puțin voluntar al memoriei Cehiei, țara lui Kafka. Unul dintre capitole este chiar despre Ottla David, o nepoată a lui Kafka care trăiește într-un anonimat autoimpus, în centrul orașului invadat de suveniruri legate de viața unchiului său. Altul despre sculptorul care a proiectat cea mai mare statuie din lume a lui Stalin: despre sinuciderea autorului și, după cîțiva ani, demolarea lucrării ( pe locul căreia astăzi se poate vedea un metronom gigantic care pendulează simbolic între Est și Vest). Altul despre Tomas Bata, un fel de Henry Ford al pantofilor. Mini-reportajele autorului polonez reușesc să-ți comunice drama unei țări împărțite între necesitatea de a-și salva viața în maniera lui Svejk, și aceea de a-și păstra demnitatea în maniera lui Havel.