Romanul de faţă este sumbru, sumbru aşa cum nu l-am mai văzut vreodată pe Rushdie.

Deşi umorul nu lipseşte, Furie este întunecată şi înspăimântătoare. Furia nu este numai a profesorului Solanka, ci a întregii lumi. Mass-media, vecinii, metropola, fostele iubite, Londra, totul este stăpânit de o furie distructivă şi molipsitoare.

Rushdie construieşte o satiră (pe coperta patru scrie muşcătoare, eu aş zice furioasă) la adresa lumii occidentale, colorată cu informaţii scandaloase la adresa figurilor publice din media.

America pare a fi Babelul contemporan, o ţară posedată de fugă şi dorinţă de pierdere în comun şi monotonie, deşi nu pare deloc aşa, mai ales datorită “pestriţismului” care o defineşte. Amestec de cultură şi civilizaţie, Pământul Nou este locul şi spaţiul în care timpul nu poate fi cuantificat, iar oamenii nu pot fi niciodată identificaţi decât prin alinierea corectă de pixeli. Individualitatea îţi este dată de cifre şi de scandaluri, iar vecinul îţi poate fi cel mai aprig duşman, la un moment dat chiar ucigaş.

Te poţi crede ucigaş în serie, dacă asta vrei, sau vedetă TV. Tot ce trebuie să faci este să alegi ce îţi place, oferta este extrem de bogată. Şi să trăieşti FURIA cu dedicaţie şi hotărâre.