Vulpiţele, după cum ştim din poveşti şi fabule, au obiceiul, adeseori dăunator, de a şterpeli înaripatele care populează curţile şi coteţele gospodăreşti. Nici protagonistul acestei istorisiri nu face excepţie, însă acest Domn Vulpe are două motive serioase: pe de o parte, el are de hrănit patru guri, pardon, boturi, şi apoi, cei de la care mai ciupeşte câte două-trei găini, raţe sau curcani nu sunt nici pe departe oameni cumsecade, ci nişte bogătaşi lipsiţi de scrupule şi tare urâcioşi.
Furioşi că sunt furaţi orătanie cu orătanie, domnii Bunce, Boggis şi Bean se hotărăsc să-i facă de petrecanie banditului, îl aşteaptă la gura vizuinii şi, neavând mare succes cu ajutorul puştii, se hotărăsc să distrugă chiar căminul nelegiuitului. Aşa se face că Dl. Vulpe şi familia sa sunt nevoiţi să sape adânc pentru a scăpa, şi, inevitabil, ajund să se întâlească cu alte vieţuitoare ale zonei distruse de vânători, însă, datorită inteligenţei şi imaginaţiei sale, Domnului Vulpe îi vine o idee care îi va pedepsi pe cei trei, transformând această povestire într-o adevărată fabulă care nu trebuie ratată.
