Ion Barbu a rămas în percepția literară colectivă ca poetul ermetic, matematicianul care ascunde mesaje secrete în versuri obscure. Cu toate acestea, cel puțin una dintre poeziile lui mai cunoscute a scăpat de stigmatul de ermetism. Este vorba despre poemul După melci, cel dat exemplu la școală când vine vorba despre poezia parnasiană. Numai că el tot ce a știut a făcut și aici. A păcălit lumea că ar fi poezie pentru copii, că ar fi cu influențe folclorice, că oleacă de filozofie acolo, cât să crească cota, când colo, în spatele versurilor sau printre ele poetul-matematician a dosit un întreg tratat de psihologie, fiecare dintre frații enumerați în debutul poemului simbolizând tipologii umane diverse. Dintre toți, răsadul rău simbolizează acel tip de intelectual, care prin cuvinte meșteșugite caută să desvrăjească viețile celor închiși în ei înșiși, în lumea lor, să le descopere bucuriile unei vieți trăite în contact cu realitatea obiectivă, să îi redea lumii și vieții, dar care, în cazul unei vifornițe păgâne, nu găsesc forța fizică și psihică de a-i apăra pe cei proaspăt ieșiți din ou, condamnându-i astfel la moarte, dacă nu fizică, cel puțin psihologică.
Per total, poemul poate fi citit și ca pe o parabolă despre cele două tăișuri ale cuvântului. Prin cuvânt poți să vindeci, și prin același cuvânt să otrăvești. Ediția de față este una inedită, sub două aspecte: mai întâi datorită ilustrațiilor perfect ermetice ale pictorului Sabin Bălașa, iar mai apoi prin faptul că redă inclusiv varianta publicată de Ion Barbu în revista Agora, cu însemnările și corecturile ulterioare făcute pe marginea lui.
Așadar, o ediție-document pe care vă recomand să nu o ratați!