Una dintre cele mai deprimante cărți citite în ultima vreme. Povestirile lui Bukowski sunt în marea lor majoritate (mă refer la selecția din volumul acesta) povestiri despre un scriitor ratat care ajunge la fundul sacului. Alcoolul, mult și prost, sănătatea șubredă, statul în camere de hotel și chirii ieftine, prieteni săraci, alcoolici, prostituate – cât mai multe. O viață trăită pe marginea prăpastiei, deseori cu gândul la sinucidere sau la noaptea petrecută pe străzi, alături de cerșetori, pești și prostituate ajunse la bătrânețe.
Cu mici momente de succes, cu multe ironii și răutăți la adresa lui Hemingway, Woolfe și alți prozatori de primă mână, Charles Bukowski livrează o proză dură, frustă, violentă în limbaj și imagini.
O proză care nu lasă loc de subtilități: viața e dură, mizerabilă și vine la pachet cu boli necunoscute, administratori care nu înțeleg artiștii și te aruncă afara când nu ai bani de chirie, cu mult alcool furat sau obținut prin șantaj, cu femei dure, isterice și perverse. Însă tot timpul există o nouă zi și o nouă speranță de a ieși la liman. Nu are sens să faceți o analiză sociologică pe multitudinea de personaje din acest volum. Toate se învârt în infernul lui Bukowski, unul dintre cel mai negre și toxice infernuri din literatura americană!