Povestea este cea a unei familii scoase parcă dintr-o caricatură de Quentin Blake: mama, doamna Fărâmă – candidată pentru Parlamentul Marii Britanii, mereu mai elegantă şi mai ridicolă decât este cazul, cu părul întotdeauna ţeapăn din pricina fixativului şi cu taiorul perfect călcat, sora Annabelle, pricepută nevoie mare la activităţi extraşcolare care se întind pe patru pagini printre care: dans, step, jazz contemporan, break-dance, hip-hop, krumping,  mers pe picioroange, pictură pe broaşte de porţelan, antrenament pentru Turul Franţei, stagiu pe lângă un neurochirurg, cântat la oboi, sărituri cu schiurile în Elveţia, olărit în avion, înot pe Canalul Mânecii, kick-boing thailandez, întreţinerea motocicletelor, fabricarea lumânărilor, îngrijirea vidrelor etc., tatăl – un pasionat de muzică prins într-o fabrică şi Chloe, o fetiţă de 12 ani care într-o zi intră în vorbă cu Domnul Sconcs rămânându-i datoare cu niscavai cârnaţi şi, temporar, Domnul Sconcs însuşi, vagabondul de pe bancă, cel care face baie o singură dată pe an şi a cărui poveste se dovedeşte cutremurătoare, unicul aliat al lui Chloe într-o lume în care mama o desconsideră, sora îi face zile negre, tatăl nu o poate ajuta, iar colegele de şcoală o necăjesc mereu.

Domnul Sconcs este o carte distractivă, emoţionantă şi surprinzătoare, plină de curaj, bunăvoinţă şi de lecţii de viaţă frumos împachetate în care asemănarea cu Roald Dahl nu se datorează numai ilustratorului. Daca aş fi citit cartea fără să ştiu numele autorului, pe Roald Dahl l-aş fi bănuit.