Logica se află mereu în antiteză cu ea însăşi. Privit dinspre raţiunea naturală, formalismul rece nu are nimic din relaxarea şi flexibilitatea acesteia, în vreme ce, suit în vârful celei mai înalte deducţii axiomatice, logicianul va privi condescendent către reflecţiile de zi cu zi.
De fapt, nici între număratul de nevoie al prăzilor şi ecuaţiile integrale diferenţa nu e mai mică şi nici nu s-a făcut pe nesimţite în 4.000 de ani.
Filosofia logicii e cea care face leagătura, în cazul dintâi, cea care acoperă distanţa de la a gândi corect până la a vedea cum anume poţi gândi corect şi cum poţi proba asta (bineînţeles, cum poţi, la nevoie, să dovedeşti şi contrariul).
Dragan Stoianovici face tocmai această muncă de cercetător ce poate apropia extremele gândirii. Veţi rămane cu impresia că autorul îşi ridică singur probleme pe care mai apoi trebuie să le rezolve, dar asta pentru că, se ştie, logica este complicată doar pentru logicieni.