Coetzee exploatează la maxim acel mod de a reda realitatea de care doar ficţiunea poate fi capabilă. Şi, deşi realitatea este brutală, indezirabilă, violentă, personajele sale nu duc nici o luptă în plus, nu trec prin nici o dramă gratuită. Realitatea are exact dimensiunile potrivite, nu e nici prea îngustă, mai aspră decât ar trebui să fie, nici prea amplă, riscând să cadă în poveste.
Dezonoare ne arată lumea aşa cum nu suntem întotdeauna pregătiţi să o vedem. O carte apăsătoare, dar în care, sub scriitura și inteligența autorului, natura umană se arată pe deplin. O carte alcătuită parcă, din esențe.
Ce mi-a plăcut: faptul că J. M. Coetzee este mereu fair-play cu protagoniştii astfel că, indiferent de trăirile şi de experienţele prin care trec, ai impresia că ei îl au oricând pe autor de partea lor.
Ce nu mi-a plăcut: tulburarea care persistă mult după terminarea lecturii. Nu ai cum să nu te alegi cu câteva „vânătăi pe suflet“