Irvine Welsh readuce la viață gașca din Trainspotting însă, de data aceasta, ne povestește cum Begbie & Co. au ajuns dependenți de heroină.

Punkist-ul care a scris Trainspotting s-a maturizat și a ajuns un scriitor puternic, cu o voce stridentă, ascuțită care nu te lasă să ignori problemele Scoției din anii 80. Un deceniu crunt, afectat grav de criza economică mondială în care mii de tineri s-au trezit fără loc de muncă, debusolați, nervoși, deprimați și plini de ură la adresa vieții și  sistemului. Singura soluție la îndemână pentru a face aceste probleme uitate: heroina.

Este, în opinia mea după JEG, cel mai bun roman al lui Irivine Welsh. Personajele sunt foarte bine construite, iar viețile lor atât de cursiv și de bine redate datorită scrierii fonetice a limbajului pe care îl folosesc, încât te simți, efectiv, transpus în acea Scoție măcinată de dependența de heroină și SIDA.

Un roman sumbru, întunecat și greu de absorbit despre tineri care-și caută salvarea în clipele magice de relaxare chimică pe care drogul le poate oferi și despre cât de mare este prețul pe care această substanță-l cere dependentului. Un roman, pe care îndrăznesc să-l compar cu marile opere ale literaturii universale precum Elogiul Nebuniei sau Gargantua și Pantagruel, ce ar trebui citit de toată lumea, dar mai ales de politicieni și tineri deoarece ei sunt principalii actori care pot reveni pe scenă în cazul în care Scoția anilor 80 se va repeta oriunde în lume.