Darul lui Jonas

Vlad Zver
Vlad Zver 08 Septembrie, 2014
813

Dacă-ți sunt pe plac distopiile lui Huxley, Orwell sau Zamiatin, trebuie să citești Darul lui Jonas, nu contează că ai o vârstă care te face să reacționezi oarecum speriat la cuvântul adolescență.

Dacă ești adolescent și-ți plac distopiile care sunt la modă acum în literatura pentru tineri, trebuie să citești Darul lui Jonas pentru că te va surprinde atât prin lumea pe care o prezintă cât și prin deznodământ.

Dacă-ți plac filmele și abia aștepți weekend-ul ca să-ți faci programul de vizionare a premierelor la cinematograf, sau nu știi la ce film să te oprești cu prietenii, atunci trebuie să citești Darul lui Jonas, pentru că este avanpremiera ideală pentru filmul pe care, garantat, vei vrea să-l vezi după ce citești cartea.

Jonas este un băiat normal care așteaptă cu înfrigurare Ceremonia de decernare a Însărcinării pentru că de curând a devenit Doișpear. Însărcinarea sa va lua pe toată lumea prin surprindere, pe Jonas inclusiv: el va fi Păstrătorul Memoriei. Lumea în care trăiește este perfectă, nu sunt amintiri legate de lucruri rele cum ar fi războiul, foametea, iubirea... Jonas va primi amintirile lumii vechi, lumii de Altundeva, a lumii noastre, pentru a putea ajuta Vârstnicii la conducerea comunității. Odată cu poziția de Păstrător, comunitatea va începe să-și piardă secretele față de Jonas. Astfel, trecerea pe liber îi va fi dezvăluită... Cum va reacționa Jonas la primirea amintirilor? Cum va vedea viața? Care este, de fapt, Darul său?

Un roman tulburător și imprevizibil, înfiorător și problematic, un roman pentru tineri care ajung să-și pună întrebări de adulți, un roman care se citește și se discută în familie, în familia care știe să asculte, să liniștească și să iubească Darurile...

Darul lui Jonas (Vol. 1) - PB
Darul lui Jonas (Vol. 1) - PB
Lois Lowry
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram